|
|
Subiecte si bareme Bacalaureat 2010 - Probele scrise |
|
|
|
|
|
Precizari privind probele scrise |
|
|
|
|
Scris de Administrator
|
|
Sunday, 27 June 2010 |
|
Art.56 - (1) Accesul candidaţilor în săli este permis pe baza actului de identitate, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei. EXAMENUL INCEPE LA ORA 9:00.
(2) Se interzice candidaţilor să pătrundă în sală cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum si cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare. Asistenţii vor verifica respectarea acestei prevederi înainte de aducerea subiectelor în săli. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea din examen a candidatului de către presedintele comisiei de examen, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, si, după caz, la sancţionarea asistenţilor. Candidaţii care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim prevăzut de prezenta metodologie pentru rezolvarea subiectelor pot părăsi centrul de examen cel mai devreme după o oră si jumătate de la distribuirea subiectelor în săli.
Candidatii vor avea asupra lor obligatoriu: - cartea de identitate, sau pasaport. - pix/stilou cu pasta/cerneala albastra.
|
|
|
Subiecte si bareme Bacalaureat 2010 - proba C |
|
|
|
|
Scris de Administrator
|
|
Monday, 31 May 2010 |
|
Bacalaureat 2010 - Proba C Subiecte proba audio: AICI Subiecte proba scris: AICI Subiecte proba oral: AICI Bareme proba audio, scris, oral: AICI
|
|
|
Rezultate competente digitale |
|
|
|
|
Scris de Administrator
|
|
Sunday, 25 April 2010 |
|
La proba D a examenului de bacalaureat 2010, certificarea competentelor digitale au fost inscrisi un numar de 232 de elevi, din care: - 226 elevi au fost prezenti.
- 9 elevi au obtinut calificarea de utilizator incepator.
- 34 elevi au obtinut calificarea de utilizator mediu.
- 58 elevi au obtinut calificarea de utilizator avansat.
- 125 elevi au obtinut calificarea de utilizator experimentat.
|
|
|
Subiecte Bacalaureat 2010 - Competente Digitale |
|
|
|
|
Scris de Administrator
|
|
Thursday, 22 April 2010 |
|
Subiectele de la examenul de bacalaureat 2010 - Proba D - Competente digitale: 1. Ziua 1 - 19 aprilie: Fisa A -----> AICI , fisa B -----> AICI, barem -----> AICI . 2. Ziua 2 - 20 aprilie: Fisa A -----> AICI , fisa B -----> AICI, barem -----> AICI . 3. Ziua 3 - 21 aprilie: Fisa A -----> AICI , fisa B -----> AICI, barem -----> AICI . 4. Ziua 4 - 22 aprilie: Fisa A -----> AICI , fisa B -----> AICI , barem -----> AICI . 5. Ziua 5 - 23 aprilie: Fisa A ----> AICI , fisa B ------> AICI , barem -----> AICI .
|
|
|
|
<< Start < Inapoi 1 2 Inainte > Sfarsit >>
|
| Rezultate 1 - 10 din 12 |