PROIECT:

     Fondul arhivistic este un important tezaur scris care face parte din patrimoniul cultural-naţional al unui popor. Termenul adoptat de noi este un termen latin “archivarum” care însă la rândul său este corespondentul grecescului „archeion” ce desemna curia înaltului magistrat numit „archeon”.

      Cele dintâi arhive sunt foarte vechi şi s-au constituit încă din antichitate, în orientul antic la greci şi la romani. Creatorii de arhive au fost instituţiile politice din stat. După căderea imperiului Roman, activitatea arhivistică este continuată şi în imperiul Bizantin şi în ţările arabe. Începând cu secolele IV-V apar arhivele eclezionaste ale instituţiilor bisericeşti şi centrelor monahale din Apusul Europei.

      Odată cu începuturile evului mediu, arhivele primesc funcţii mai precise şi se diversifică. Astfel pe lângă concentraţia statală se înfiinţează arhivele instituţionale, administrative, teritoriale şi locale, arhivele unor asociaţii. În epoca modernă numărul creatorilor de arhive a crescut. La noi în ţară, după Unirea din 1918 s-a impus o nouă organizare a arhivelor teritoriale. Astfel în 1920 au fost înfiinţate patru direcţii regionale: Bucuresti, Iaşi, Chişinău şi Cluj, iar în anii următori s-au creat filiale în Craiova, Timişoara, Braşov şi Cernăuţi. Azi, “Arhivele Naţionale” este cea mai importantă instituţie de profil a ţării.